Istoricii dezbat si astazi daca recuperarea Italiei si Africii de Nord de imparatul Iustinian pentru Imperiul Roman a fost sau nu o idee buna. Totusi, este putin ridicol sa ii desconsideram pe imparatii Imperiului Roman de Rasarit fiindca nu ar fi fost Romani propriuzis, si in acelasi timp sa-l invinovatim pe cel care a recuperat mai bine de jumatate din vechiul Imperiu de Vest de la
germani. Totusi, ceea ce Iustinian a fost si a facut contin elemente importante care surprind cum lumea medievala incepea sa devina diferita de cea antica, si cum imperiul tarziu a fost diferit de cel timpuriu.

Ceea ce Iustinian insusi a fost, e o parte importanta dar prea putin mentionata a istorisirii. Se pare ca provine dintr-o familie vorbitoare de latina din Macedonia. O familie vorbitoare de latina in Spania de exemplu, inseamna oameni ai caror limba urma sa evolueze eventual in spaniola; in Galia, in franceza; etc. O familie vorbitoare de latina in Macedonia ar fi deci
oameni ai caror limba urma eventual sa evolueze in limbile romanice denumite "vlahice" la sud de Dunare, si la nord de Dunare, "româna". Deci pe scurt, Iustinian a fost un roman, atat in sensul modern cat si antic. Un imparat roman al 'Romaniei'.

De aici problema se ramifica in mai multe chestiuni.

1. "Vlach" in sine este un cuvant interesant. Pare a fi un derivat din acelasi cuvant germanic care in limba germana a rezultat in "welsch" si in limba engleza "Welsh", ambele insemnand roman--roman vorbitor de latina sau celta. "Vlach" este varianta slavica (luand forma asta in limba ceha) si poate sa insemne italian sau român, desi acelasi cuvant, cu terminatiile de caz de
rigoare, apare in latina medievala (blachi) si greaca (blakhoi, pronuntat vlakhi) aplicat doar vorbitorilor de limba romanica din Balcani. Apare de asemenea in poloneza ca "wloch", in limba maghiara ca "olasz", in limba rusa ca "volokh", in yiddish ca "walach", si in numeroase alte forme chiar in aceleasi limbi (cf. "Vlach," A Dictionary of Surnames, Patrick Hanks and Flavia

Hodges [Oxford University Press, 1988], p. 558). "Vlach" de asemenea apare, semnificativ, in numele primei principalitati românesti: Valahia. Astfel, se poate trage concluzia ca cuvantul a fost lasat in urma in Sprachbund balcanic de triburile germane in timpuli sederii lor in Europa de Est si Balcani.

Pentru multe secole "vlaha" a fost o limba doar vorbita, nu si scrisa. Cand a aparut pentru prima oara in scris, alfabetul chirilic a fost folosit, conform cu credinta Ortodoxa a vorbitorilor. Mai tarziu, o constiinta nationala s-a trezit in principatele Valahia si Moldova, unde limba a inceput sa fie numita "româna". La inceput numele a fost influentat de pronuntarea turca, in
forma de "rumân", dar odata cu adoptarea alfabetului latin si initiativa de a latiniza limba mai mult, numele a fost si el latinizat mai puternic. Pentru claritate, limba României moderne poate fi numita daco-româna. Cateva insule de vorbitori valahi au supravietuit in Grecia, Albania si fosta Iugoslavie, desi folosirea termenului de "vlah" pentru acestea inceteaza. Doua insule de vorbitori in Albania si Grecia sunt considerate ca vorbind "aromâna" in timp ce o alta insula de vorbitori in Macedonia greaca si fosta republica iugoslava Macedonia vorbesc "megleno-româna". Vorbitorii de megleno-româna pot fi considerati descendentii directi ai poporului lui Iustinian.

2. Aceasta pune intr-o perspectiva importanta Imperiul Roman de Est pentru restul istoriei sale. Din momentul in care greaca a inlocuit latina ca limba curtii sub imparatul Heraclius, istoricii incep sa vorbeasca despre imperiu ca despre un imperiu grec, precum si vest-europenii (francii) ii considerau pe toti locuitorii imperiului de rasarit greci. Bineinteles, asta era complet fals. Greaca era pentru imperiul tarziu ceea ce latina era pentru cel timpuriu: limba culturii si a comunicatiei universale, dar nu limba vorbita a tuturor componentelor etnice. Greaca avea ceva din rolul asta si in imperiul timpuriu: Marcus Aurelius nu era grec doar fiindca isi tinea jurnalul in limba aceasta. In acelasi timp, adevaratii greci in timpuri medievale ezitau sa se numeasca pe sine greci: "eleni", cuvantul grec pentru "greci" era asociat cu greci antici,
pagani. Grecii crestini erau foarte multumiti sa se auto-numeasca 'romani'.

In afara de greci, imperiul tarziu avea un element foarte mare de armeni, alte grupuri ale caror limbi nu a fost scrise decat mai tarziu (ca albanezii si vlahii), si in fine unele grupuri etnice autohtone despre care apar referiri ocazional, ca Isaurieni si Phyrgienii, a caror limbi nu sunt bine atestate si care dispar complet in timpul cuceririi turce a Anatoliei (Asia mica). Intr-adevar, nu este clar cum si cand multe din popoarele indigene ale Anatoliei dispar sau sunt asimilate--popoare ca Phyrgienii, Lydienii, Dacii, Galatenii (care erau celti), Cappadocienii, etc. Dupa ce Basil II a cucerit in sfarsit Bulgaria, un mare element Slav (bulgarii si sarbii), secole dupa ce au spart frontiera Dunareana, au fost in sfarsit integrati in imperiu. Chiar si imparatii latini in Constantinopole, constienti de istoria si natura multi-etnica a imperiului, il numeau "Romania".

Astfel, in timp ce românii de astazi pastreaza acea identitate ca vorbitori ai unei limbi romanice, Romania medievala insemna un imperiu format din multe popoare, unite de istoria Imperiului Roman si a Bisericii, administrat in limba greaca. Cea mai mare dinastie "bizantina", macedonienii, incepand cu Basil I, pare a fi fost de fapt de origine armeana, inclusiv cei doi imparati inruditi ai dinastiei, Romanus I si Ioan Tzimisces. Si din acest punct de vedere, Imperiul Roman a preluat mai deplin caracteristica unui stat elenistic--ceea ce insemna simpu ca oricine invata limba greaca detinea egalitate politica deplina.

3. In fine, mai exista misterul vorbitorilor de daco-româna pe teritoriul pe care-l ocupa astazi.

Vorbitorii de limba romanica in Balcani apar in istorie in secolul 12 sub numele de "vlahi": cand al doilea regat bulgar s-a desprins din Imperiul Bizantin in 1186, revolta a fost condusa de fratii Asen, care erau vlahi. Ioan Asen s-a autonumit, in latina, imperator omnium bulgarorum et blacorum. Cand imparatul german Frederick Barbarossa a trecut prin Balcani in 1189, elementul
vlah parea dominant, din moment ce Ioan era numit "imparatul vlahilor si a celor mai multi bulgari", "imparatul vlahilor si cumanilor" sau "imparatul vlahilor care il numeau imparatul Greciei" [History of the Byzantine Empire, A.A. Vasiliev, University of Wisconsin Press, 1964, p.442]. Probabil ca fratii Asen au accentuat elementul bulgar fiindca acesta era precedentul institutional independent, de stat si biserica, pe care-l pretindeau.

Pana aici nu auzim despre vorbitori de limba romanica in Balcani in istoria medievala, si "vlaha" inca nu era o limba scrisa--acesti oameni par cazuti din luna. La fel si albanezii. Si mai misterioasa este prezenta vorbitorilor de limba romanica la nord de Dunare, care fusese terra incognita in ultimii 1000 de ani. Astfel ca oricine s-ar intreba ce s-a intamplat. Limba romanica inseamna colonizare romana, si ca sa aflam despre asta trebuie sa ne intoarcem inapoi in secolele 2 si 3 d. Hr.

Nationalismul românesc se identifica, fireste, cu actualul teritoriu al Romaniei si cu locuitorii pre-romani ai Daciei--platoul protejat la sud si est de muntii Carpati--se sustine ca daco-românii au ocupat acelasi teritoriu intotdeauna. Pe de alta parte maghiarii, care au stapanit Transilvania (acelasi platou) de la intemeierea statului lor pana in 1918 (cu exceptia ocupatiei turce) pretind ca ei au fost primii acolo, fiind urmati de români. Aceste afirmatii politice contradictorii, care au adesea la baza interese de creeare de mituri-fondatoare etnice, ingreuneaza foarte mult evaluarea argumentelor de catre straini--oricine are motive serioase sa fie neincrezator fata de argumentele oricaror surse daco-române sau maghiare.

Din surse romane stim ca provincia Dacia, cucerita si colonizata de Traian in 106, a fost abandonata in 271. Aceasta a fost, dupa cum am aratat, o perioada foarte grea pentru romani, si Dacia era o peninsula in teritoriu ocupat de inamici tot mai activi. Odata cu retragerea romana, regiunea dispare din istoria scrisa pentru multe secole, iar prezenta vorbitorilor de limba romanica este atestata doar prin secolul 14. Texte in limba vlaha/româna nu apar pana in secolul 16. Peste vidul din platoul Transilvan si Carpati, istoricii medievali nu observa decat trecerea migratorilor--germani (goti si gepizi), huni, avari, bulgari, maghiari, pecenegi, cumani, si mongoli. Valahia si Moldova par practic tzinuturi nomadice, ale nimanui, in timpul celei mai mari parti a Evului Mediu, fara cultura scrisa si nici un fel de organizare civila sau autoritate politica in afara de imperiile nomade.

Desi romanii si-au retras legiunile, administratia, si multi colonisti, pare improbabil ca TOTI locuitorii Daciei--care inainte de cucerirea romana a fost un stat destul de unificat, si formidabil--sa fi plecat. Populatia rurala ne-asimilata in special, nu ar fi avut motive sa plece--stapanirea de catre niste germani s-ar putea sa nu fi parut mai rea, ba poate chiar de preferat stapanirii romane. Arheologia raportata de românii de astazi indica o continuitate de cultura materiala, chiar daca zonele urbane decad vertiginos si exista foarte putin material epigrafic. Românilor le place sa arate ca costumul popular este si astazi foarte asemanator cu imbracamintea dacilor de pe columna lui Traian in Roma. Colectiile numismatice indica, in special pentru secolul 4, continuarea unei economii monetare, ceea ce inseamna continuarea negotului cu
imperiul. Aceasta a permis si patrunderea crestinismului intr-o masura. Ce procent din populatia care a ramas in Dacia dupa retragere vorbea latina, si ce procent foloseau inca vechea limba a dacilor, este imposibil de estimat, in absenta urmelor unei culturi scrise.

Colonistii retrasi, din care fara indoiala marea majoritate erau vorbitori de latina, au fost asezati chiar pe malul celalalt al Dunarii in provincia romana Moesia Superior. Provincia a fost mai tarziu impartita in 2 provincii, numite: Moesia Superioara (Moesia I) si, interesant, Dacia. Aceasta zona este astazi parte din Serbia, la sud de Dunare si est de Belgrad. Aceasta Dacie a fost mai tarziu impartita in doua. Aceste provincii au fuzionat mai tarziu impreuna cu Moesia Superioara si alte provincii invecinate, in Dioceza Daciei. In era romana tarzie, in regiune se vorbea latina, si era in afara zonei in care se vorbea greaca (cf. A History of the Byzantine State and Society, Warren Threadgold [Stanford University Press, 1997], p.6). Nu este greu de imaginat ca intre cele doua maluri ale Dunarii contactul a continuat, intre locuitorii de pe malul nordic, romanizati intr-o masura mai mica sau mai mare, si cei retrasi la sud--fenoment observat peste tot de-a lungul frontierei Rin-Dunare.

Daca Dacia originala a disparut din istorie la retragerea din 271, Daciile succesoare au disparut cand avarii si slavii au spart frontiera Dunareana, invadand balcanii in 602. Regiunea este alfabetizata din nou doar la convertirea Bulgariei la crestinism in 879, odata cu introducerea alfabetului chirilic. O singura alta regiune a Imperiului Roman dispare din istorie in aceeasi maniera: Britania. Retragerea fortelor romane in 410 arunca Britania intr-un vid foarte similar cu acel al Daciei, si pentru o vreme, istoria nu inregistreaza decat sosirea germanilor navigatori--anglii, saxonii, jutes. Cand cultura scrisa reapare, dramatic in istoria bisericii Angliei scrisa de Venerabilul Bede in 731, vedem dintr-o data rezultatele. Britania romana a
disparut din majoritatea insulei, cu vorbitorii de celta romanizati impinsi in Tara Galilor si Cornwall. Locuitorii din Cornwall au fost supusi unei presiuni care i-a facut pe multi dintre ei sa traverseze canalul, catre Bretagne (in Franta de astazi). Vorbitorii de celta din Cornwall au disparut pana in zilele noastre, insa bretonii au supravietuit si sunt constienti de trecutul lor. Desi anglii si saxonii au mostenit vechile toponime romane, si au povestit legende cu regele Arthur--dupa care coflictele secolului 5 erau vag retinute, Anglia saxona datoreaza foarte putin culturii pe care a inlocuit-o.

Britania romana supravietuieste in Tara Galilor si Bretagne. Pana si cultura pre-romana a supravietuit in Spania, unde muntii din nord adapostesc pe basci, a caror limba nu ii inrudita cu nici o alta. Asta este important de remarcat. Geografia Angliei poseda foarte putine obstacole in calea unor cuceritori, dar atat galii cat si bascii au rezistat in munti, relativ modesti--nu mai mult de 1000 de metri in Tara Galilor, si nu mult mai mult de 2000 de metri pe partea sadica a vaii Ebro in Spania (dar aproape 4000 de metri pe-aproape, in Pirinei), totusi suficient sa impuna pierderi insemnate invadatorilor--in Evul Mediu, tara bascilor a fost baza a regatului Navarra, pentru multa vreme independent. Americanii nu trebuie decat sa-si aduca aminte cum muntii Appallachians, care nu sunt mult peste 2000 de metri, au impiedicat initial expansiunea catre vest. Platoul Transilvan, in comparatie cu acestea, este o fortareata formidabila. Dunarea insasi spune povestea, fiindca trebuie sa faca un mare ocol catre sud, prin jurul intregii regiuni. Lantul sudic al Carpatilor, Alpii Transilvaniei, au varfuri peste 2500 de metri si chiar si
lantul vestic urca peste 2000 in Muntii Bihor. Este evident de ce migratorii ocoleau de obicei regiunea, ca Dunarea. Nomazii prefera campiile, care sunt prezente in Campia Ungara si in Valea Dunarii in Valahia, dar lipseste in munti sau in platoul Transilvan. Ne-am astepta sa gasim o populatie autohtona in Dacia la fel ca in Tara Galilor sau Navarra.

In concluzie, nu este mai greu de imaginat ca dacii ar fi supravietuit decat in cazul bascilor sau galilor. Pe de alta parte, este ceva mai greu de explicat de ce limba originala, daca, NU ar fi supravietuit. Regiunea a fost sub stapanire romana pentru o perioada de timp mai scurta, doar un secol si jumatate, decat Britania, 3 secole si jumatate, sau Spania, 6 secole si jumatate. O limba romanica nu a supravietuit in Britania, si toata influenta romana din Spania nu a reusit sa anihileze complet limba basca. Atunci de ce nu supravietuieste limba pre-romana in România moderna? Perioada relativ scurta de ocupatie romana nu pare a fi genul de lucru care putea sa faca o eliminare asa de completa, in special in lumina organizarii si rezistentei pe care dacii au opus-o initial. Nici nu a fost politica Romei sa elimine intentionat limbile locale--aceasta
era doar un efect secundar al colonizarii romane si folosirii latinei ca limba administrativa, literara, si mai tarziu religioasa (in biserica Catolica). Dominatia absoluta a vorbirii romanice in Dacia necesita asadar un impact de latinizare in plus.

Acesta il vom gasi daca ne intrebam ce s-a intamplat cu toti vorbitorii de latina la sud de Dunare, in provinciile Dacia de mai tarziu, si apoi dioceza. Privind regiunea astazi, observam ca inca mai exista vorbitori de limba romanica. La cotul Dunarii, unde fluviul sparge bariera muntilor pe la Poarta de Fier--regiunea corespunde partii de nord a provinciei romane Dacia
Ripensis--exista o zona, astazi parte din Serbia, in care daco-româna chiar si astazi. Acestia sunt oameni care nu s-au mutat in 1700 de ani. Dar restul zonelor Daciilor romane sunt ocupate de vorbitori de sarba sau bulgara. Pe de alta parte, limbile vlahice de la sud, daca am inteles bine, NU au suferit influenta greaca pe care ar fi trebuit sa o aiba daca originea lor ar fi fost
in Macedonia sau Albania. Apoi mai este desigur, insulita de istro-româna din Istria, departe in vest, parte a Austriei pana la Primul Razboi Mondial. Din moment ce toate limbile romanice din Balcani par a proveni dintr-o singura proto-limba--proto-româna--aceste insulite imprastiate la periferia Balcanilor, aromâna in Albania si Epir si istro-româna, trebuie sa fi provenit din aceeasi regiune. Regiunea pare a fi provinciile romane tarzii numite Dacii. Evenimentul care a imprastiat aceste limbi trebuie sa fi fost invazia avara/slavica din 602.

Unii din vorbitori au ramas pe loc, ca si galii, in timp ce altii s-au imprastiat dinaintea invadatorilor ca si bretonii. Fiindca nu exista marturii istorice ale acestui eveniment, dupa cum nu exista nici macar marturii directe ale invaziei slave, nu ramane decat marturia rezultatelor. De la istro-româna stim ca unii au mers in vest. De la megleno-româna si aromâna stim ca unii au
mers in sud. Insa cel mai logic pentru ei ar fi fost ca sa se indrepte spre nord-est, inapoi in Dacia originala. Asta nu putea fi mai rau decat vestul sau sudul care nu puteau oferi un refugiu real (din moment ce autoritatea romana colapsase complet), ba din contra putea fi mult mai avantajos--probabil ca se stia din zvonuri ca invadatorii au ocolit regiunile muntoase.

Ascunsi de ochii istoriei, ca si alte migratii ale Evului Mediu, urmasii romanilor evacuati din Dacia ar fi putut, la reintoarcerea lor, sa dea acel impact aditional de latinizare care a sters restul vestigiilor vechii limbi dacice. Si ii posibil ca procesul nu a fost subit, abrupt. Se pare ca Serbia medievala a inceput putin la vestul regiunii Moesia, in Bosnia de astazi ca apoi sa se mute treptat inspre est. Intre timp, Daciile romane, care includeau parti din Bulgaria de astazi, ca orasul Sofia (Serdica romana) ar fi putut ramane foarte bine vlahe. Aceasta coincide perfect cu situatia pe care o putem observa in epoca fratilor Asen. Insa cand al doilea imperiu bulgar a inceput sa decada, sarbii au impins catre est. Aceasta ar fi motivat continuarea exodului vlah la nord, peste Dunare. Aceste migratii locale sunt sustinute si astazi chiar de sarbi, care sustin ca albanezii s-au mutat in Kosovo dupa ocupatia turca. Teoria este foarte plauzibila, la fel ca migrarea din Daciile romane.

Daca aceasta perspectiva este corecta, atunci atat nationalistii români cat si cei maghiari au, intr-un fel, dreptate. A existat o continua ocupatie daco-româna a Transilvaniei, SI a existat o migratie din ceea ce a fost Moesia romana, la sud de Dunare. Aceste zone sunt in contact si astazi. Probabil ca asta este mai rau pentru pozitia ungara decat cea româna. Migratia continua
reuseste sa explice caracterul pur romanic al daco-românei.

Mai mult, mai explica ceva si anume natura bisericii române. Daco-romanii timpurii in Transilvania nu s-au convertit in masa sau in orice forma organizata, altfel am fi auzit despre episcopii lor la consiliile ecumenice; ar fi putut fi din secta ariana, ca si gotii. Daco-românii nu au preluat nici religia ungurilor, Catolica. Biserica Româna isi are originea la convertirea
bulgarilor. Aparitia limbii "române" in alfabetul chirilic, precum si influenta Slavonei, limba liturgica in Biserica Bulgara, asupra daco-românei, sunt toate dovezi in acest sens. Dupa cucerirea Bulgariei de Basil II si un secol si jumatate de stapanire de la Constantinopol, Biserica Bulgara a fost resuscitata de vlahii Aseni, cu patriarhatul de la Trnovo. "Primatul intregii Bulgariei si a Valahie" (totius Bulgariae et Blachiae Primas, in latina) era numele cu
care se auto-intitula Patriarhul. Acest scaun, si cel al Rusiei, erau singurele biserici Ortodoxe independente autorizate de Constantinopole. Pe masura ce Bulgaria decadea si Serbia ascendea, un Patriarhat independent Sarb a fost intemeiat la Pec (Kosovo) in 1346, chiar la timp pentru incoronarea lui Stefan Dusan ca "Tar al Sarbilor si Romanilor". Insa Bulgaria, Serbia si Valahia,
au fost in curand cotropite de turci. In 1483, in deocamdata independenta Moldova, exista deja o Mitropolie in Suceava pentru Biserica Ortodoxa Româna. Nu am descoperit anul in care aceasta mitropolie a fost intemeiata, dar Biserica Ortodoxa Româna a fost autonoma de-atunci incoace. [ Nota: Am fost informat de Simona Adela ca Mitropolia pare sa fi fost intemeiata sub printul Petru Musat al Moldovei (1374-1391). Am fost de asemenea informat de James Meyer-Beijdl ca un patriarhat autocefal român nu a fost stabilit pana in 1865/1885. ] Religia Ortodoxa a românilor din Transilvania nu ar fi putut sa apara acolo decat sub influenta directa a bulgarilor, care au stapanit regiunea la data convertirii lor, sau datorita influentei si migratiei inspre nord a
vlahilor, care s-au convertit mai aproape de centrul de putere bulgara. Odata ce Transilvania a trecut sub stapanire ungara, orice influenta ar fi fost pentru Catolicism, lucru care evident nu s-a intamplat.

Deocamdata, asta este cea mai buna explicatie care o pot da pentru misterul Evului Mediu in Daco-România si Daciile romane tarzii. S-ar putea ca explicatia sa nu placa tuturor românilor, si in mod sigur nu multor maghiari, dar o astfel de tema, in afara sferei dovezilor istorice scrise este intrinsec speculativa si nesigura. Totusi, ii frumos ca undeva numele "Romania" a fost pastrat, intr-o natiune moderna, si demn de mentionat ca in Balcani au trait de-a lungul
secolelor oameni care au vorbit latina, ca si membrii familiei lui Iustinian.

[ Articolul continua cu istoria lui Iustinian ]

Edited by: radwulf at: 3/8/04 9:38 pm

mai sunteti in stare de ceva dupa un post din asta? ma doare capul numai cand le vad :D